luni, 29 septembrie 2014

Măria Sa, Toamna

Anotimpul meu preferat. De ce? Pentru că mă defineşte. Toamna este un anotimp rece dar care dāruieşte multe. Mi-o imaginez ca pe o zână, indecisă, care îți ia căldura verii dar îți ofera ploile frumoase printre frunze aurii cazute pe asfalt.
       Te iubesc, zâna nonconformista ce schimbi culoarea frunzelor si ajuți copacii la trecerea dintre viață şi moarte.
      Te iubesc pentru că iți arăți frumoasa personalitate pe lânga cea sobră şi ştiută de toți cei de rând.
      Te iubesc şi pentru nopțile lungi si răcoroase, când nimeni nu-şi permite să le deranjeze... decât noi, oamenii, claxonand sau strigand pe strazi declarații dupa o noapte de beție. 
     Te iubesc chiar şi atunci când doua săptămâni la rand  ne dai ploi, pentru că te înțeleg. Fiecare cedeaza uneori...
Eşti mai curajoasă decât mine, asta e tot ce urâsc la tine! Dar, în acelaşi timp te admir. Da, ai auzit bine! Te admir şi te urăsc pentru curajul tău!  Cum poți tu să înduri atâtea iar apoi sa plângi cu săptămânile... fără să-ți pese că cineva s-ar putea să te deteste pentru asta. Asta admir la tine. Îmi place atunci când nimeni nu este langa mine, doar tu... cu norii tăi încărcați de regrete.
        Sunt atât de egoista încât te-aş tine doar pentru mine... Daca ai accepta, te-aş asculta mereu.  Cum poți tu să exişti intr-o lume ca asta? Zână ruginie, spune-mi secretul tau...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu